Suntem într-o călătorie către a deveni ceea ce deja suntem
Jeff Andrews
Întrebarea este cine ești tu?
O să facem împreună o călătorie pentru a răspunde la această întrebare, care poate ți se pare prea simplă și că ai auzit-o de nenumărate ori.
Acum însă vei asculta din nou, cu inima ta, pentru care această întrebare vie este mereu nouă.
Împreună, vom descoperi emoțiile tale cele mai profunde care îți conduc viața, de cele mai multe ori, incoștient.
Adică îți vei descoperi trăirile și mecanismele de gândire care te-au condus și te conduc sau uneori chiar te-au împins să acționezi de o anume manieră sau să ai o atitudine față de un eveniment. Totul își găsește izvorul în lecțiile de la "școala vieții", în copilărie, în relațiile pe care le-ai avut în familie, apoi, pe rând, la școală și societate.
Și atunci răspunsul va străluci din interiorul tău și te va surprinde.
Vei descoperi, cu ochii de acum, de ce ai atras anumiți oameni în jurul tău și vei observa, cu blândeţe, ce atitudini ai, ce simți, ce gândești. Și vei realiza cum toate astea au devenit, în timp, tipare care se repetă.
Chiar dacă simți să-i învinovățești pe cei care ți-au greșit, să le reproșezi sau chiar să arunci cu pietre în ei, să știi că, în fapt, nu e problema lor, e doar problema ta cu tine. Poți să te întorci cu privirea spre cei care ți-au greșit, doar ca să vezi o realitate și să evaluezi mai bine oamenii pe viitor.
În acest proces vom descoperi programele subconștiente pe baza cărora ai acționat, avem nevoie să mergem adânc la rădăcina lor și să înțelegi ce le susține și le crează. Nu poți schimba un efect fără să îi înțelegi cauza.
"Dacă îți dorești să întâlnești pe cineva
care să repare situațiile neplăcute din viața ta,
care sa îți aducă bucurie
în ciuda a tot ceea ce spune
sau crede restul lumii,
uită-te în oglindă
și rostește acest cuvânt magic:
BUNĂ!" Richard Bach
Pentru programarea unei ședințe de consiliere de dezvoltare personală accesează contact.