Surplusul de greutate are, în epoca modernă, o etiologie plurifactorială. Cheia succesului în terapia obezității sau pentru reducerea greutății este abordarea multidisciplinară, complexă și personalizată.
Organizația Mondială a Sănătății estima, în 2016, că peste 30% din populația mondială este supraponderală sau obeză, iar numărul persoanelor obeze (cu Indice de Masă Corporală - IMC - mai mare de 30) depășește cifra de 650 milioane. Astfel ne confruntăm cu o veritabilă criză epidemică de obezitate.
Cauzele care au generat această evoluție a obezității la nivel mondial sunt complexe. Un rol important aici le-au avut și le au efectele negative ale revoluției industriale și tehnologice asupra stilului alimentar (prin procesarea alimentelor) și a stilului de viață ( accesul pe scară largă la automobile, televizor și mai apoi computere a avut ca rezultat răspândirea stilului de viață sedentar în populație). La acestea se adaugă și ritmul de viață și de muncă alert, stresant, ca și oboseala cronică tot mai frecvent întâlnită.
Având în vedere multitudinea de factori care conduc la acumularea de kilograme, strategiile de succes pentru eliminarea kilogramelor în plus, dar mai ales pentru menținerea greutății dorite, sunt complexe și personalizate.
- Diete personalizate
Comunitatea specialiștilor în managementul greutății consideră că, în contextul actual, strategiile bazate pe numărătoarea caloriilor nu mai sunt de actualitate, și ele trebuiesc înlocuite cu strategii bazate pe calitatea alimentelor.
Astfel, deși mai scumpe, dietele perfect personalizate (elaborate pe baza parametrilor biologici, istoricului medical și măsurătorilor antropometrice) sunt un factor important care asigură succesul normalizării și menținerii greutății.
- Psihoterapia
Psihoterapia este un instrument puternic pentru pierderea în greutate durabilă.
- Hipnoterapia
Hipnoterapia este un execelent instrument terapeutic adjuvant.
Hipnoterapia clasică de sugestie este utilă în eliminarea obiceiurilor nocive și adoptarea unui stil alimentar și de viață sănătos.
Tehnicile de hipnoză avansată pot ajuta la identificarea sursei și tratarea problemelor emoționale care sunt asociate cu creșterea în greutate.
- Grupuri terapeutice / de susținere
Studiile au demonstrat că diferite forme de terapie de grup (de la grupuri terapeutice din clinici universitare până la grupuri de susținere informale) și-au dovedit eficiența față de persoanele care foloseau doar dieta.
Thomas Wadden, doctor, profesor de psihologie la Școala de Medicină a Universității din Pennsylvania, specialist în obezitate, afirmă: „Grupurile oferă într-adevăr pacienților un sentiment de universalitate - au o problemă pe care o împărtășesc alte persoane ...Există un sentiment de sprijin al grupului. Oamenii își oferă sugestii unul pentru celălalt."
- Acupunctura
Un studiu publicat în 2015¹, a fost efectuat pe 80 de persoane obeze, care au urmat timp de trei până la şase luni acupunctură, la care s-a adăugat o dietă cu conţinut scăzut de calorii. Tratamentul nu numai că i-a ajutat să piardă în greutate, dar a redus şi cantitatea de inflamaţie din corpul lor.
Într-un studiu similar din 2012², cercetătorii au împărţit 196 de persoane obeze în două grupuri: unul a primit acupunctura autentică, în timp ce celălalt a primit un tratament placebo. Ambele grupuri au avut o dietă cu conţinut scăzut de calorii. După ce şi-au evaluat progresul au descoperit că în timp ce ambele grupuri au pierdut greutatea, numai la cei care au primit acupunctura autentică s-au observat îmbunătăţiri ale markerilor de inflamație.
- Educație și coaching pentru nutriție
S-a constatat că învățarea despre modul în care organismul folosește diferite alimente, precum și cum să folosească alimentele pentru a amelioara problemele suplimentare de sănătate care pot coexista cu kilogramele în plus, de ex. diabet, hipertensiune arterială, colesterol ridicat, responsabilizează clienții / pacienții pentru schimbarea stilului alimentar și de viață.
la fel de utile s-au dovedit programele de coaching care s-au focusat de exemplu pe planuri de acțiune pentru a face față poftelor alimentare, mâncatului la restaurant sau în călătorii, etc.